Un tiraj optim inseamna in primul rand, cosuri de fum corect dimensionate. Daca semineul, soba de teracota sau centrala termica nu au un tiraj corespunzator, cel mai probabil este vina cosurilor de fum. In cazuri similare, soba sau centrala termica sunt inutilizabile. Dar nu numai pentru ca fumul este deranjant pentru locatari, ci mai ales datorita toxicitatii sale…citeste mai departe
Shane Duffy și Phill Sullivan, doi tineri din Statele Unite ale Americii, au realizat o transformare inedită a unui depozit de deșeuri de pe străzile New York-ului. Acesta a fost dotat cu toate cele necesare pentru a îndeplini condițiile unei locuințe adaptate nevoilor persoanelor fără adăpost, care își fac veacul pe străzi.
Pentru a-și duce la îndeplinire misiunea, Duffy și Sullivan, care în trecut au locuit și ei pe străzi, au cheltuit nu mai puțin de 1.500 de dolari…citeste mai departe
Un studiu realizat de o firmă de consultanță din Olanda, CE Delft, a scos la iveală faptul că, peste 260 de milioane de oameni, cetățeni ai Uniunii Europene, și-ar putea obține propria energie electrică din surse regenerabile, până în anul 2050. Acest lucru înseamnă că jumătate dintre europeni își vor produce singuri electricitatea și vor deveni “cetățeni energetici”.
Același studiu mai arată că, începând cu anul 2020, legea din România va obligă primăriile să acorde aviz de construcție numai clădirilor “pasive”, adică acelora care își produc singure energia…citeste mai departe
În numărul 2(43)/2007 al revistei “Tehnica instalațiilor” am publicat articolul „Codiții pentru instalarea centralelor murale în baie”. De la apariția articolului menționat anterior, au fost modificate atât Normele tehnice pentru proiectarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, cât și Normativul pentru proiectarea instalațiilor electrice aferente clădirilor – modificându-se, concomitent, și conițiile care permit instalarea centralelor murale în baie.
Revenim asupra acestei probleme deoarece, din discuțiile purtate cu proiectanți sau cu inginerii care sunt autorizați ISCIR pentru efectuarea verificării tehnice / (în funcționare) a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși, a rezultat că foarte mulți dintre aceștia cred (bineînțeles fără a putea argumenta) fie că normativele fie nu permit instalarea centralelor termice în baie, fie că acestea permit, dar cu condiția ca centrala termică să aibă gradul de protecție electrică cel puțin egal cu IPX5. Este trist și îngrijorător faptul că normele tehnice nu sunt cunoscute, deși aceasta este o obligație a personalului tehnic din domeniu.
citeste mai departe…